Îmi amintesc şi acum primele concerte la care mergeam când eram mică. Cele mai multe erau în perioada sezonului estival. Aşa că am avut ocazia să văd pe plajă, în aer liber trupe precum Voltaj, Iris, Holograf sau Zdop şi Zdub. De asemenea, am ascultat şi trupe care acum fac parte doar din istoria muzicii pop dance a anilor ’90, precum N&D, 3rei Sud Est, Blondy sau Simplu. Pe atunci, îmi plăcea pur şi simplu senzaţia de a fi înconjurată de prieteni şi de lume necunoscută şi să fredonăm cu toţii versurile melodiilor.
Pe parcurs însă, am început să manifest anumite preferinţe în legătură cu trupele şi nu mai mergeam chiar la orice concert se ivea. Ţin minte că, pasionată de muzica urbană underground, ma rugam de ai mei să ma lase la un concert CTC, Raku sau Veritasaga. De cele mai multe ori, lovindu-mă de catergoricul „NU” recurgeam la diferite trucuri ca să pot merge totuşi să-mi ascult preferaţii.
Acum, îmi continui obiceiul cu mersul la concerte, pentru că nimic nu se compară cu a-ţi auzi trupa preferată live. E un sentiment aproape indescriptibil. Uneori simt ca sunt doar eu şi oamenii de pe scenă şi asta e tot ce pot auzi, iar alteori ma bucur când simt aceiaşi euforie ca tot publicul. Îmi place felul în care muzica ne mişcă pentru moment, pe toţi la fel şi ne face să cântăm simultan versurile. De asemenea, mă bucur că au început şi la noi să se organizeze tot mai multe festivaluri unde se aduc cântăreţişi trupe de seamă ca AC/DC, Rammstein, Patrice, Prodigy, etc.
Deşi am avut ocazia să-i aud şi să-i live pe Jamiroquai sau Jessie J, tot visez să merg la un concert în afara ţării. Sunt curioasă cum e publicul din altă parte şi de asemenea mă încântă ideea unei vacanţe peste graniţe, în care obiectivele mele să fie prezenţa la cât mai multe concerte ale artiştilor preferaţi.
