Trenul

Ca sa ajungi de aici in capitala este obligatoriu sa te inarmezi cu multa rabdare, mai intii pentru ca trebuie sa mergi ( tranca-tranca !) jumatate de noapte, apoi pentru ca ai de indurat compania ( nu tocmai agreabila!) a unor straini, care merg in aceeasi directie. Oamenii au tic-uri, reflexe dintre cele mai curioase, adaptate la conditiile de mediu si de drum. Primul lucru pe care il fac de cum se urca in tren este sa-si aseze bagajele ( tacticos ) deasupra scaunului si sa-si dea jos hainele mai groase, dupa care se aseaza la locurile lor, cautind un interlocutor.

Schema se repeta la indigo in fiecare statie de parca toti ( dar absolut toti! ) ar fi terminat ( la seral!), facultatea de tabieturi ( indoielnice!) si de prost gust. Preocuparea generala era sa-si destainuiasca, unii altora, locurile de bastina, numele lor, poreclele, numele copiiilor sau ale rudelor ( printre care trebuia, neaparat, sa existe vreun belfer!) si ocupatiile actuale ( inflorite!), amanunte destul de intime, de altfel, pe seama carora s-si poata depana amintirile. Zumzaitul acestor discutii se aude neincetatat, siciitor, exasperant, indemnindu-l pe calatorul sobru si manierat ( care se aseaza, de regula, la locul sau si-si vede de problemele sale ), fie sa se arunce din tren, fie sa-i ia la bataie. Dupa jumatate de drum, petrecut cu birfa, cu mincarea ( invelita in ziar!), multi adorm, in cele mai grotesti pozitii, sforaind sau vorbind ( chiar si) prin somn.

Ajunsi la destinatie, cu totii, fara exceptie, repeta, in sens invers, schema urcarii si instalarii in tren, apoi se imprastie ( ca potirnichile!), care pe unde. Nu se vor mai intilni nicidata ( pe ruta aceea), dar vor aparea altii ( cind se vor intoarce sau vor pleca din nou!), fiindca ( nu-i asa!) viata merge inainte.