Sfaturi pentru femeile gravide

Perioada de sarcina ia prin surprindere majoritatea viitoarelor mamici. Desi fiecare femeie insarcinata si-a propus sa se documenteze, sa citeasca tot ce exista in materie de facut si crescut copii, niciuna dintre gravidute nu poate parcurge chiar totul, motiv pentru care incepe sa se sperie si sa isi faca ganduri negre, stres care poate pune in pericol evolutia sarcinii. Pentru a veni in intampinarea in special a celor care sunt la prima nastere, iata cateva sfaturi de urmat pe parcursul celor 9 luni:

Sunt insarcinata, nu bolnava! este una dintre cele mai des intalnite aparari ale gravidelor care nu inteleg ce presupune repaosul pe perioada sarcinii si care este rostul acestuia. Stim ca erai obisnuita sa fii foarte activa, sa faci fata atat acasa, cat si la munca, dar acum ordinea prioritatilor s-a schimbat, astfel ca trebuie sa iti pui copilul pe primul plan, iar pentru asta tu trebuie sa te responsabilizezi si sa incepi sa te menajezi, sa o lasi mai moale.

Nu doar corpul, ci si mintea ta au nevoie de odihna, in special in acest interval crucial pentru soarta bebelusului. Incearca sa dormi cel putin 8 ore/ noapte, iar cand simptomele caracteristice starii de graviditate te impiedica, ai grija sa recuperezi in timp util. Fa lucrurile care iti plac, care te fac sa te simti bine si te linistesc: asculta muzica de relaxare, citeste o carte, aplica-ti o masca de fata, lasa-ti sotul sa te rasfete cu masaje si bai. La munca, incearca sa te asiguri ca ai parte de liniste in pauza de masa, minute in care sa ocolesti factorii de stres si discutiile in contradictoriu cu seful sau colegii.

Nu te exploata in bucatarie! Statul in picioare nu este recomandat, mai ales in conditia ta de femeie insarcinata cu picioarele umflate de la retentia de apa. Alege sa pregatesti mancaruri care nu te retin atat de mult timp la bucatarie, iar pentru asta roaga-ti partenerul sa te ajute cu prepararea mesei, ori sa cumpere alimente ce nu necesita un asa timp indelungat pentru gatire. Cu aceasta ocazie, profitati de aceste indicatii si iesiti in oras cat mai des !

Nu abandona exercitiile fizice! Chiar daca nu iti mai permiti sa mergi atat de des la sala precum o faceai inainte, fa cate o plimbare prin parc, iar in casa scoate-ti salteluta si fa cateva seturi usoare de miscari specifice femeilor insarcinate. Orele de inot si aerobic in apa ar trebui luate, de asemenea, in considerare, putand a te ajuta cu acomodarea daca planifici o nastere in apa.

Continua sa fii si sa te porti ca o fashionista veritabila. Alege sa imbraci ceea ce iti place si te reprezinta, dar nu uita de confort, caci acum nu mai vorbim doar de al tau, ci si de al copilului pe care il porti in pantece, asa ca acorda-ti libertate de miscare prin articolele vestimentare pe care le imbraci.

Consumul de alcool, substante stupefiante si fumatul nu sunt, in nici un caz, permise. Evita, pe cat posibil, sa frecventezi astfel de medii. In schimb, adopta un stil de viata sanatos, cu o dieta echilibrata, in care sa consumi multa apa, asta ajutandu-te sa maschezi cearcanele aparute din cauza nesomnului cauzat de greturile de dimineata.

Corpul tau sufera numeroase transformari pe parcursul celor 9 luni de sarcina, in principal din cauza hormonilor. Nu apela la tot felul de medicamente neprescrise, iar pentru orice nelamurire apeleaza la medicul care se ocupa cu monitorizarea sarcinii tale. De asemenea, nu uita ca orice ajutor e binevenit in aceasta perioada, asa ca nu-ti fie rusine sa intrebi acolo unde nu te descurci, iar pentru faptul ca cineva e acolo si te sprijina, nu inseamna ca esti neputincioasa, ci doar putin slabita din cauza faptului ca acum trebuie sa traiesti pentru doi, pentru tine si bebelusul tau din burtica.

No comments:

Post a Comment