In ultima perioada s-a mizat pe o tehnica moderna de abordare a anumitor notiuni in ceea ce priveste educarea copiilor si invatarea unor elemente de limba straina, trecandu-se de la vechea metoda de educare cu ajutorul traducerilor la una mai aproape de nevoile celor mici, si anume educarea prin intermediul jocului.
Jocul a reprezentat o unealta pedagogica de foarte multa vreme, insa de putin timp a fost valorizat in favoarea educarii copiilor, trecand de la aspectul sau ludic la valoarea sa educationala. Exista anumite tipuri de jocuri care folosite de catre adulti ii pot ajuta pe cei mici sa-si insuseasca exprimarea intr-o limba straina. In mare parte, este vorba despre jocurile care apeleaza la capacitatea de exprimare orala, insusirea unui anumit vocabular, ori utilizarea unor expresii de ordin gramatic. In cadrul orelor de limba straina, cei care se ocupa de educarea copiilor trebuie sa fie atenti ca materialul ludic ales sa fie unul variat, atragator, sa reprezinte interes pentru cei mici, ei fiind capabili sa asocieze mult mai bine un cuvant cu un obiect sau o actiune la care au luat parte. Pe tot parcursul procesului de invatare exista jocuri ce ofera elevului posibilitatea de a interpreta un anumit rol, acesta putand retine anumite fraze sau un anumit vocabular specific in functie de tipul de joc abordat. Importanta in privinta educarii elevilor cu ajutorul jocurilor in cadrul orelor de limba straina, este implicarea sa activa, atragandu-l materialul ludic acesta isi va insusi cu o mai mare usurinta o serie de cunostinte pe care le va putea apoi aplica in viitoarele ore de curs. Jocul nu numai ii ajuta pe copii sa-si insuseasca anumite notiuni, dar le dezvolta si capacitatea de a rezolva mai usor anumite probleme cu care se pot confrunta, imaginandu-si diferite rezolvari si erori de care se poate lovi, ba chiar ii da posibilitatea schimbului de pareri cu alti colegi, motivandu-si alegerea pe care a facut-o.
In concluzie, jocul nu ofera copiilor doar o modalitate de a-si petrece timpul, aplicate corect metodele ludice il pot forma ca om pe mai departe, dezvoltandu-i capacitatea de intelegere si creativitatea.

No comments:
Post a Comment