Puterea cuvantului

"Samanta nemuririi, iubito, e cuvantul..." (Vasile Voiculescu)

A scrie inseamna a fixa in intelesuri profunde procesul de cautare a semnificatiei unei lumi si a unei fiinte umane sfasiate de intrebari! cuvantul scris este cuvantul care creeaza, care apare creand sensuri sau care numai cautand sensuri se lasa scris.

Inca din primii ani de gimnaziu ni s-a spus ca “literatura este arta cuvantului", dar in mintea frageda <> au rasunat fara continut, au parut niste realitati sonore fara corporalitate. Dobandirea si asumarea ne-au revelat incet-incet un referent determinand o constientizare a potentelor Logosului, aratandu-ne prin fiinta lui Tolstoi ca: Principalul tel al artei, daca este arta si daca are un tel, este acela de a scoate la lumina, de a spune adevarul despre sufletul omului, de a destainui taine ce nu pot fi rostite in vorbe obisnuite. Arta este un microscop pe care artistul il indreapta spre ascunzisurile sufletului sau, dezvaluind oamenilor aceste ascunzisuri comune tuturora. 

Dar sunt in noi asemanari profunde, “oricine-ai fi - si-n orisice/ amagire / Te duce goana ta spre fericire, / Acelasi om / intr-amandoi s-ascunde." asa cum spune Mihai Codreanu, in poemul - Fratelui meu. Daca esti un simplu cititor ori traiesti avand o finalitate fara scop, dupa cum sustine Hegel, producand o inaltare impersonala care il plaseaza pe lector in lumea ideilor, conform parerii lui Platon si situandu-l pe om in afara egoismului individual si scotandu-l din sfera vointei oarbe de a trai", atingand astfel apoteoza spirituala conform parerii lu Schopenhauer, putem da suprematie CUVANTULUI. Nu putem vorbi despre literatura fara sa pornim de la cea mai mica unitate a sa, cea mai reprezentativa particica - Cuvantul, caci insasi Divinitatea ne-a descoperit intai valorile si energiile acestuia, spunand doar: “Sa fie!”. Nu imi propua sa fac o apologie a cuvantului si de aceea las alte pareri sa il dimensioneze, sa-si precizeze perspectiva si modul de raportare. 

Cuvantul e magic, omul rosteste fiecare vorba cu alta inima ne spune Paul Zarifopol, incercand a defini cuvantul prin intermediul ludicului. Cezarina Adamescu inventeaza un personaj aparte, Mos Scornici, sugerand subtextual ca literatura daca ar fi personificata ar purta numele mosului <>, ea inventa de altfel pentru fiecare lucru cate un spiridus. Astfel, existau spiridusii lemnului, ai apei, ai vantului si de ce nu, spiridusul cuvantului care era cel mai nazdravan, putand sa-l gasesti, cuminte, fie in vorbe, fie pe hartie sau in minte. M-a posedat intentia de a imprumuta vorbelor insusiri materiale, asa incat unele sa miroasa, unele sa supere pupila prin scanteiere, altele sa fie pipaibile, dure sau musculate si cu par de animal. Toata viata am avut idealul sa fac o fabrica de jucarii si lipsindu-mi instalatiile m-am jucat cu ceea ce era mai ieftin si mai gratuit in lumea civilizata, cu materialul vagabond al cuvintelor date convins fiind ca: "Nu exista cuvant urat ci urata este nepriceperea de a le potrivi” asa cum spune si Tudor Arghezi. Acel cuvant il visez care a fost la-nceputul lumilor lumii, plutind prin intuneric si despartind apele de lumina ne relateaza stimabilul Nichita Stanescu, iar pentru Democrit “cuvantul e umbra faptei”. Pentru a incheia cu o serie de aforisme care asemenea proverbelor, sunt esente de viata, spun: “cuvantul este nufarul limbii”, “pentru scriitor cuvantul e pisc” iar “nvelisurile cuvantului sunt trepte spre adevar”. Unii sunt mesteri cuvantului, scriitori, demiurgi, care plang cand cuvintele lor sunt uitate. Trebuie sa avem insa in vedere ca pornind de la cuvant ajungem la expresie si nu la o expresie oarecare, ci la expresia artistica. 

Limba poetica nu intrebuinteaza cuvintele numai pentru darul lor expresiv-conceptual, ci si pentru unele virtuti latente ale lor, pe care, tocmai poetul stie sa le actualizeze. Cumulul de expresii, ganduri, ratiuni finale, mentalitati - informatii ce bat inerent la porti, indemnandu-ne sa devinim dintr-un simplu om - un modelator. Am apelat la aceasta denotatie pentru a impartasi partial incercarea lui Petre Tutea de a diminua orgoliul creator al scriitorului, afirmand cu tarie cele de mai sus. De creat insa doar zeul creeaza, iar omul imita. Eu citesc cuvantul ca si creatie literara, muzicala, filozofica. Omul nu face altceva decat sa reflecteze in litere.